Noutăți și comunicate

AURA aduce “Falling Sky” la Metalhead Meeting

3 iunie 2015
AURA aduce “Falling Sky” la Metalhead Meeting
Joi, 11 iunie 2015, înainte de kiss Forever și Cargo, AURA va urca pe scena Metalhead Meeting, în premieră în România, cu show-ul și melodiile de pe noul album „Falling Sky”.

Prima trupă câștigătoare a concursului „The Black Sea Battle of the bands” din cadrul Festivalului Kavarna Rock 2014 din Bulgaria, AURA și-a confirmat poziția printre cele mai bune și prolifice grupuri rock din România. La doar un an și jumatate de la apariția pe scena heavy metal, AURA a lansat un album - „The Rock Chick” -, un single - „Tomboy” -, două videoclipuri și a susținut concerte la multe evenimente notabile, naționale și internaționale.

După 9 luni de munca asiduă și în așteptarea febrilă a fanilor, AURA vine în cadrul celui mai mare festival de metal din România cu prezentarea în premieră a noului album, „Falling Sky”. AURA s-a remarcat încă de la început cu un show incendiar care adaugă permanent elemente noi și surprinzătoare, ce transformă o cântare rock obișnuită într-un spectacol sincretic ce antrenează toate simțurile publicului. Trupa nu se va dezice nici de această dată, „Falling Sky”, provocând imaginația prin referiri la alergatura după cai verzi pe pereți („Chasing White Horses”), încercarea de a controla viitorul („Fortune Teller”), fuga („Immortal In Your Eyes”), căutarea libertății („Riding like the wind”), înfruntarea coșmarurilor („My Own Nightmare”), sentimentul trădării („Colour Blind”), pentru a ajunge în final la descoperirea căderii ca ascensiune („Falling Sky”) în ochiul shamanic dinlăuntrul fiecăruia din noi („Shamanic Eye”).

Aura Dănciulescu, vocea trupei, spune: „Colaborarea superbă pe care o avem cu Metalhead Meeting, dar și suportul pe care ni-l oferă încă de la calificarea trupei în concursul din Bulgaria de anul trecut, ne-au convins că vrem să prezentăm premiera „Falling Sky” pe scena ediției din acest an a festivalului. Vrem să rupem scena, să vă facem sufletele să trepideze, să vă ajutăm să nu uitați că există rock și spectacol în România. Cine știe ce înseamnă un show AURA va avea în continuare parte de surprize, iar cine nu știe va afla. Ce pot să spun în cuvinte este că am crescut suficient de mult în ultimul an încât „The Rock Chick” să vă detoneze în urechi „Falling Sky””.

Deși cele 10 melodii de pe albumul „Falling Sky” sunt finalizate, proiectul este încă în lucru, deoarece trupa AURA integrează continuu componentele melodice cu cele de spectacol, care presupun un sound propriu pentru concertele live, lumini, videoproiecție, costume și joc de scenă, astfel încât fiecare apariție live să fie o poveste de neuitat.

Momentul „Falling Sky” marchează o transformare în viața trupei reflectată și de alăturarea noului bass-ist, Åžtefan Oancea, lansarea noului Logo, o nouă linie de merchandise și actualizarea site-ului. Pe http://www.auramusic.co găsiți informații la zi cu privire la membrii trupei, evenimente, muzică, video-uri dar si articole deosebite pentru fani.

În prezent, AURA înseamnă:

Aura Dănciulescu – voce și chitară
Mihai Dănciulescu – chitară și voce
Ștefan Oancea – chitară bass
Răzvan Stăicuț – tobe

Informatii AURA:

Site - http://www.auramusic.co
Facebook - https://www.facebook.com/auramusic
Youtube

TOMBOY

https://www.youtube.com/user/AuraVEVO

Album: The Rock Chick

http://www.youtube.com/watch?v=HiT_hUkDrhQ&list=PLDswLqgL4M0PSVqSIKcAoq38TrCek7WOk

SERIF STELAR clip

https://www.youtube.com/watch?v=zvG_-3zzk-0

AURA live @Kavarna

https://www.youtube.com/watch?v=74Uz2D9Yt6Q





Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top