Noutăți și comunicate

Au fost anulate concertele Manowar programate la Bucuresti si la Cluj

19 octombrie 2015
Au fost anulate concertele Manowar programate la Bucuresti si la Cluj
Sambata, 17 octombrie 2015, de pe pagina oficiala de Facebook a formatiei Manowar, Project Events a luat la cunostinta de faptul ca managementul formatiei a anulat cele doua concerte pe care trupa trebuia sa le sustina in luna februarie in Romania. In legatura cu acest anunt oficial organizatorii doresc sa faca urmatoarele lamuriri:

Project Events este unul dintre principalii organizatori de concerte din Romania. Am organizat pana acum peste 60 de concerte, printre care amintim doar Scorpions, Andrea Bocelli, Jose Carreras, Julio Iglesias, Lara Fabian, Toto Cutugno, Joe Cocker dar si festivalul OST FEST din 2012 la care headlinerul uneia dintre zile a fost chiar Manowar. La acest festival au mai participat Motorhead, Megadeth, Motley Crue, Dimmu Borgir, Europe, Lake of Tears, etc.

Decizia anularii celor doua evenimente apartine managementului trupei Manowar

In momentul in care am stabilit sa organizam cele doua concerte cu Manowar am decis impreuna cu managementul formatiei sa parafam cate un contract diferit, cu clauze si termene de plata diferite pentru fiecare eveniment in parte.

Pentru concertul din Bucuresti, programat pentru 21 februarie 2016 la Romexpo, intr-adevar numarul de bilete vandut era foarte mic iar predictiile de vanzare facute la mijlocul saptamanii trecute erau destul de sumbre fata de costurile foarte mari pe care le implica productia acestui eveniment, astfel ca anularea evenimentului a fost iminenta.

Pentru concertul din Cluj, programat pentru 19 februarie 2016 la Sala Polivalenta, lucrurile stau cu totul altfel. Pentru acest eveniment, numarul de bilete vandute era considerabil mai mare, primul termen contractual de plata era la inceputul lunii ianuarie 2016, dar cu toate acestea concertul a fost anulat! Din pacate, nu am mai reusit sa luam legatura cu cei din management pentru a vedea exact de ce au luat decizia de a anula si acest concert.

Ne cerem scuze pe aceasta cale tuturor celor care au cumparat bilete pentru cele doua concerte. Pentru recuperarea banilor trebuie sa va adresati site-ului sau sa mergeti la punctul de vanzare de la care s-a achizitionat biletul. Va fi rambursata doar suma reprezentand pretul biletului (fara alte comisioane sau servicii) pe care cumparatorul il poate prezenta ca fiind intact si valid. Perioada in care cei ce si-au achizitionat bilete isi pot recupera banii este: 20 octombrie 2015 - 20 decembrie 2015.


Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top