Noutăți și comunicate

Trupele Undergan, Blackevil si Hellripper vor participa la Old Grave Fest VI

28 ianuarie 2017
Trupele Undergan, Blackevil si Hellripper vor participa la Old Grave Fest VI
Intre 13 si 14 octombrie 2017, va avea loc noua editie Old Grave Fest in Club Fabrica. Trupelor deja anuntate li se alatura cel de la Undergan, Blackevil si Hellripper.



Tarandu-se afara direct din canalizarea Kill-Town, Danemarca, UNDERGANG canta un death metal grotesc-regurgitator. Nascuti dintr-un cosciug in 2008, prin inregistrarile de pana acum si prin neobositele aparitii live, danezii au depasit constant limitele si au impins granitele sound-ului lor brutal, monstruos si zdrobitor. In 2015 au lansat uluitorul LP "Døden Læger Alle Sår", dupa care au concertat extensiv in Statele Unite si Europa. Acum, UNDERGANG va infecta in premiera scena Old Grave Fest cu death metalul lor extrem de greu, de moda veche si inconfundabil de dezgustator, in timp ce aerul din club va fi inecat de o putoare umeda intunecata, iar matele voastre se vor topi intr-o mazga. Aduceti-va pungile de vomitat si pasiti in mlastina sinistra a putrefactiei!

E momentul sa prezentam si prima contributie germana (nu va fi si ultima, totusi) la lineupul nostru din 2017, sub forma tinerei sperante BLACKEVIL, din Bavaria. In general inclusi in marea miscare de revenire blackened thrash, BLACKEVIL isi condimenteaza muzica cu suficiente parti de speed teutonic batranesc (gen primele Helloween/Rage) si armonii clasice Iron Maiden cat sa garantam ca tot publicul din Fabrica va fi cu pumnii in aer, in plina glorie heavy metal. Nu trebuie sa ne credeti pe cuvant, mai bine ascultati EPul lor "Hail the cult".

Un alt tanar talent vine din Scotia si, din cate putem auzi, daca Motörhead ar fi fost interesati vreodata sa cante niste black/thrash hotarat, probabil rezultatul ar fi fost ceva similar cu ce face HELLRIPPER. Si, daca pleiada de splituri si EPuri puse pe piata in 2015 reprezinta un indiciu, atunci albumul de debut, programat in prima parte a lui 2017, s-ar putea foarte bine sa-i consfinteasca pe HELLRIPPER drept o forta de temut, atat in interiorul cat si in exteriorul scenei britanice.

Old Grave Fest VI, 13-14 Octombrie 2017, Club Fabrica, Bucuresti, Romania. Abonamente la pret de 115 lei se gasesc la http://www.rtmc.ro/old-grave-fest-2017/tickets/, pe platforma http://www.iabilet.ro sau direct de la membrii RTMC.

Lineup:
NECROPHOBIC (Suedia), GEHENNAH (Suedia), EMBRACE OF THORNS (Grecia), UNDERGANG (Danemarca), EXTIRPATION (Italia), BLACKEVIL (Germania), SARINVOMIT (Turcia), KROSSBURST (Italia /Norvegia), HELLRIPPER (Regatul Unit). Mai multe in curand!


Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top