Noutăți și comunicate

Concert Erlend Krauser la Hard Rock Cafe din București

9 aprilie 2019
Concert Erlend Krauser la Hard Rock Cafe din București
Marți, 9 aprilie 2019, Hard Rock Cafe din București găzduiește concertul Erlend Krauser, chitaristul mitului Phoenix, se întoarce în București după 45 de ani.
Biletele sunt disponibile în rețeaua IaBilet.


Informații despre artist

Artist desprins (și, totuși, cu rădăcini încă vizibile!) dintr-o "gardă veche" a Timișoarei care a făcut istorie în rock-ul românesc, Erlend Krauser și-a început drumul în Promusica lui Ilie Stepan - proiectul care și-a câștigat, pe bună dreptate, poate cea mai importantă pagină în povestea muzicii timișorene.

A părăsit apoi România comunistă într-un miez de noapte din 1977, închis în celebrele boxe Marshall care au deschis drumul păsării Phoenix spre libertate - episodul care a transformat povestea în mit și care, pentru Erlend Krauser, a marcat începutul unui lung exil. Avea doar 19 ani.

Viața i l-a adus în cale, ulterior, pe James Last. Timp de câteva decenii, James Last i-a oferit cele mai mari scene din Europa și, în plus, ceva mai mult decât atât: libertate de exprimare. Astfel, păstrându-și simțurile, ideile și crezurile - transpuse, în paralel, și în proiecte personale valoroase - Erlend Krauser a devenit expresia vie a unei idei. Ideea, atât de mult dorită de majoritatea artiștilor cu adevărat autentici și atât de puțin trăită, este simplă: ce se întâmplă când dedici o viață, cu tot ce înseamnă ea, unui instrument, unei trăiri?
Erlend Krauser
Iar toată interpretarea lui Erlend Krauser răspunde, în fiecare notă, la această întrebare. Chitara lui, muzica lui, trăirea lui - toate autentice, în cuvinte sau fără ele, îi spun povestea. Cum ajungi din boxele lui Nicu Covaci la Royal Albert Hall din Londra, ori în cele mai mari săli de spectacole pe care Berlinul sau Moscova le au de oferit? Cum îți trăiești fiecare zi ca o viață? Cum înveți, ca artist, să îți asculți doar vocea interioară, ca pe cel mai vechi prieten pe care îl ai? Și mai ales, cum dai asta mai departe, cu firescul unei muzici căreia să îi rămâi fidel, și în același timp folosindu-te de cele mai noi și profesioniste pârghii pe care tehnica, într-o continuă evoluție, ți le pune la dispoziție? Cum aduci, într-un final, toate aceste trăiri acasă? Și în ce scop?

Despre toată această poveste (și despre multe altele!) ne va povesti muzica lui Erlend în cadrul unui concert memorabil la Hard Rock Cafe.


Evenimente recomandate

Top