Noutăți și comunicate

Alcest vine la ARTmania Festival 2019, pe scena din Piata Mare a Sibiului

6 decembrie 2018
Alcest vine la ARTmania Festival 2019, pe scena din Piata Mare a Sibiului

Alcest va aduce muzica altor lumi pe scena ARTmania Festival, ce va avea loc in perioada 26 - 27 iulie 2019, in Piata Mare a cetatii medievale a Sibiului.

Infiintata in 2000 de Neige (Stéphane Paut), Alcest a inceput ca un proiect solo de black metal, dar a ajuns sa fondeze un nou subgen muzical, numit "blackgaze", ce imbina elemente ale muzicii black metal si sheogaze intr-un sound cu adevarat unic.

https://www.youtube.com/watch?v=IQsXnldCDeU

Traseul artistic al grupului a inceput cu EP-ul "Le Secret" (2005), cu "Souvenirs D'Un Autre Monde" (2007), "Écailles De Lune" (2010) si "Les Voyages De L'Ame" (2012), considerate drept piatra de temelie a sound-ului blackgaze (in special "Le Secret"). "Souvenirs d’un Autre Monde", spre exemplu, a surprins audienta cu un mod de expresie cu totul nou pentru scena metal, original si controversat, generat de imbinarea sound-ului cold raw black metal cu acorduri melancolice, melodioase, dar si cu elemente clare de shoegaze.

In 2014 a urmat "Shelter", material care a marcat o turnura semnificativa a directiei dinspre metal catre un sound care se inscrie mai mult in estetica dream-pop, lucru ce a generat reactii contradictorii printre fanii trupei, dar care a demonstrat abilitatea formatiei de a merge in zone neexplorate inca si care a deschis portile catre muzicofili prezenti pe alte segmente.

(2)AlcestvinelaARTmania_p6f1DSuc.png

Urmatoarea lansare insa, "Kodama" (2016), reprezinta revenirea trupei la radacinile blackgaze, sound pentru care proiectul a devenit cunoscut, de altfel. Materialele incluse aici combina elementele poetice cu abordarile intunecate, toate inscrise in efortul duo-ului francez de a experimenta si a gasi maniere de expresie surprinzatoare.

Complexitatea acestui album poate fi observata chiar din titlul ales. "Kodama" este un cuvant cu dubla semnificatie in limba japoneza - de "ecou" sau de "copacul vietii" si a fost inspirat de anime-ul "Printesa Mononoke" (1997) a regizorului japonez Hayao Miyazaki. Intocmai ca personajul principal al anime-ului, albumul trateaza in profunzime ideea de dezradacinare, data de sentimentul de "a nu apartine vreunui loc" si de alternanta sfasietoare intre doua lumi contradictorii (reprezentate chiar si de opozitia oras - natura sau lume fizica - lume spirituala).

https://www.youtube.com/watch?v=85c-P9hbmBg

Se spune ca piesele Alcest sunt puternic influentate de lumea viselor si de arsenalul de simboluri si senzatii cu care aceasta este populata. Multe dintre compozitii stau sub semnul viselor pe care Neige le avea in copilarie - despre un taram imaginar, un fel de "Fairy Land" sau "cealalta lume", un loc al sinesteziei, plin de culori, forme si sunete care nu exista pe Pamant. Chiar si numele grupului, Alcest, tine cont de lucruri din afara acestei lumi. Cuvantul in sine nu are vreo semnificatie anume, dar a fost ales de Neige datorita modului diferit in care acesta suna ("Al-sest" - al'sɛst ).

Neige (Stéphane Paut), creierul acestui proiect muzical, este unul dintre cei mai activi muzicieni ai underground-ului francez de metal, de-a lungul timpului artistul aducandu-si contributia in trupe precum Peste Noire, Mortifera, Phest sau Amesoeurs, pentru a numi cateva dintre ele.


Pe scena ARTmania Festival din Piata Mare a Sibiului, Alcest (Franta) vor urca alaturi de Dream Theater (SUA), Opeth (Suedia), Madrugada (Norvegia), Wardruna (Norvegia) si Myrkur (Danemarca), alte nume cunoscute pe scena muzicala internationala urmand sa fie anuntate in viitor.

Abonamentele pentru editia 2019 a Festivalului ARTmania s-au pus in vanzare pe website-ul oficial, www.artmaniafestival.ro. In prezent, exista mai putin de 500 de abonamente la pret special de 250 lei/ buc., pret valabil pana la epuizarea acestui stoc, dar nu mai tarziu de 28 decembrie 2018. Urmatoarea categorie de pret va fi cea de 290 lei/ buc., pret valabil pentru 2.000 de abonamente, pana la epuizarea acestui stoc, dar nu mai tarziu de 1 martie 2019.

Facebook Event ARTmania Festival 2019: http://bit.ly/OfficialFacebookEvent_ARTmaniaFestival2019

Facebook Page ARTmania Festival: https://www.facebook.com/ARTmania.Festival/


ARTmania Festival, primul festival romanesc care a dezvoltat in Romania ideea de imbinare dintre arta si divertisment ("entertainment"), este o platforma dedicata promovarii tuturor formelor de expresie artistica inspirate din cultura rock.

De-a lungul editiilor sale, ARTmania s-a consacrat drept principal promotor regional al proiectelor muzicale contemporane. Insa, ARTmania Festival nu inseamna doar concerte ale unor mari formatii internationale si locale. Muzica este componenta de baza de la care a pornit totul, insa, reprezinta doar o parte din experienta pe care festivalul a dorit sa o ofere iubitorilor de arta din Romania si din strainatate.

Inca de la inceputuri, ARTmania a fost gandita ca o platforma culturala menita sa ofere publicului cat mai multe evenimente si moduri de a experimenta forme variate de expresie artistica, precum: concerte, expozitii, lansari de carte sau proiectii de film. Acest spatiu comun de intalnire al artistilor si al publicului la nivelul sunetului, culorilor, imaginilor sau literelor, gazduit de Piata si de cetatea medievala, creeaza spatiul de poveste si magia care reprezinta, in esenta, spiritului festivalului.

Fiind cel mai longeviv festival rock din Romania si una dintre marcile cu cea mai indelungata traditie de pe scena culturala regionala, ARTmania si-a conturat propria identitate prin intermediul unui concept indraznet si al unui ambient special: Piata Mare a uneia dintre cele mai frumoase cetati medievale din Estul Europei.

ARTmania exploreaza mereu drumuri noi, capitalizand experienta editiilor anterioare, cand pe scena festivalului au urcat o serie de artisti si de trupe importante, de la Steven Wilson, Peter Hammill, Serj Tankian si Devin Townsend, la Die Toten Hosen, Nightwish, Within Temptation, HIM, Tarja Turunen, The Gathering, The Sisters of Mercy, Anathema, Apocalyptica, Lacuna Coil, Helloween, Lacrimosa, Poets of the Fall sau Deine Lakaien, printre multi altii.


Evenimente recomandate

Top