Noutăți și comunicate

Concert Vodka Juniors in Club Manufactura din Timisoara

8 noiembrie 2018
Concert Vodka Juniors in Club Manufactura din Timisoara
Joi, 8 noiembrie 2018 sunteţi invitaţi în Club Manufactura de la ora 20:00 la un super-concert marca Vodka Juniors, renumita trupă din Grecia care aduce muzica punk în întreaga Europa.

https://www.youtube.com/watch?v=Eg1e_RF_Msw
Vodka Juniors face furori în lumea muzicala punk încă din 2000, când a luat naștere în Grecia. Stilul muzical abordat este o combinatie de punk din anii 80’ cu elemente melodice, acorduri saltarete și tobe rapide. De-a lungul anilor trupa a avut nenumărate concerte în Europa, alături de nume mari precum Propagandhi, Agnostic Front, Lagwagon sau Therapy?.

Primul material muzical al formatiei Vodka Juniors a apărut încă în primul an de activitate, "No Drinks for You", o caseta-demo, fiind urmata de alte 3 albume în 2001, 2002 și 2004 "Drunk & Loud", "All them Clowns" și "Suburbancore". În 2008 apare cel mai renumit album "Dark Poetry", o combinatie aparte de dub / acoustic / surf / rock, iar in 2015 Vodka Juniors lanseaza albumul "Clubriot", un material mult așteptat realizat din fondurile stranse de formatie printr-un proiect de Crowdfunding. La începutul lui 2018 trupa a lansat noul album "Warrior Anthems" care este declarat a fi un shot muzical de adrenalina menit sa trezească spiritele.
În martie 2018, în plin turneu de lansare al noului album, grupul Vodka Juniors a fost nevoit sa își anuleze concertul din Timisoara din motive de sănătate ale unui membru din trupa, cu promisiunea ca vor (re)veni curând.
"Cand totul din jur merge rău, când totul pare a fi un film din care nu vrei să faci parte, când te simți obosit și satul de toate și toată lumea te manevreaza, apare un moment de claritate când ridici chitara și compui o melodie despre asta. Și parca e puțin mai bine. Apoi lansezi albumul și muzica ta ajunge la oameni și într-un concert LIVE ajunge în fata ta un băiat sau o fata care urla versurile melodiei tale ca și cum ar fi ale lui sau ei... Atunci îți dai seama ca nu ești singur. Și nimic nu se compara cu acel sentiment. Am vrea sa putem cânta în fiecare zi..." [VJ]



Intrare concert: 20 lei
Eveniment Facebook: https://www.facebook.com/events/1334335513388600


Evenimente recomandate

Top