Noutăți și comunicate

Joe Satriani, in premiera in Romania

20 mai 2013
Joe Satriani, in premiera in Romania
Luni, 20 mai 2013, legendarul Joe Satriani ajunge pentru prima dată la București la Sala Palatului din Capitala, în cadrul turneului sau european din 2013.

Chitarist de rock instrumental, Joe Satriani a devenit un nume sonor la nivel mondial odată cu albumul său din 1987, Surfing with the Alien. După 10 milioane de albume vândute, 14 nominalizari la premiile Grammy și numeroase alte premii, Satriani continuă să fie adorat de fanii săi de pe întregul mapamond.

La începutul îndelungatei sale cariere, destinul lui Joe Satriani părea mai degrabă de profesor și mentor decât de interpret. I-a avut elevi pe unii dintre cei mai importanți chitariști ai decadelor "˜80 și "˜90: Steve Vai, Hammett Kirk (Metallica), Bryson David (Counting Crows). Toți acești muzicieni spun că "Satch" le-a fost de nenumărate ori sursă de inspirație, iar fanii lor pot auzi influența incredibilei expertize tehnice a lui Joe în interpretarea elevilor săi. De la lansarea Surfing with the Alien, albumul care i-a adus succesul comercial și l-a propulsat în lumina reflectoarelor, lucrurile s-au schimbat și Satriani a fost votat încontinuu drept cel mai bun chitarist de către cititorii celor mai prestigioase reviste muzicale din lume. Astfel, l-a însoțit pe Mick Jagger în primul său turneu solo internațional, și a cântat alături de Deep Purple în turneele în Japonia si Europa, cimentându-și reputatia de virtuos al chitării. În 2009, a facut echipă cu Sammy Hagar și Michael Anthony (Van Halen), Chad Smith (Red Hot Chili Peppers) pentru a pune bazele trupei Chickenfoot. Albumul de debut al trupei a fost un succes internațional, primind premii în SUA, Canada și Europa. Se adaugă recunoașterea din partea revista Classic Rock drept cea mai buna formatie nouă a anului 2009. În octombrie 2010, Joe și-a lansat cel de-al 11lea album de studio Black Swans and Wormhole Wizards, apariție umată de turnee în America de Nord și Europa. În paralel, în anul următor, al doilea album Chickenfoot a fost lansat cu critici excelente, și a fost de asemenea urmat de un turneu european al trupei. Care a coincis cu vestea că Satriani înregistrează un album solo nou, a cărui lansare la nivel mondial e planificată prin intermediul casei de discuri Sony în luna mai a acestui an.

Pe 20 mai 2013, accesul în sală va fi permis începând cu ora 19.00, iar spectacolul va începe la ora 20.00. Biletele intra în vânzare incepand de luni, 21 ianuarie, ora 10.00 și sunt disponibile la prețurile de 250 lei, 200 lei, 160 lei, 130 lei și 100 de lei, în functie de distanța față de scenă. Pre-sale: până pe 27 inclusiv, cumpărătorii au 10% discount la toate categoriile de bilet. Tichetele se pot cumpăra online pe http://www.eventim.ro, sau prin rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Carturești). Biletele pot fi achiziâionate și în două rate lunare, doar prin CardAvantaj, la sediul Eventim din str. Polonă nr. 15.

Un eveniment recomandat de ROCK FM și suținut de Prima TV. Parteneri media: Digi 24, The Money Channel, Åžapte Seri, Adevărul, Dilema Veche, OK!, Sunete, Cocor Media Channel, The Light Cinema, 220.ro, Iconcert.ro, InfoMusic.ro, Port.ro, Ziare.com. Parteneri: Comunicatedepresa.ro, Rol.ro, MediaImage, MediaIQ.

BIOGRAFIE Joseph "Satch2 Satriani s-a născut în Westbury, New York, în 1956. În tinerețe, a fost cel mai mare fan al lui Jimi Hendrix. A renunțat la fotbal, pasiunea sa, în ziua care a murit Hendrix, cu scopul declarat de a-și dedica tot timpul liber eforturilor de a deveni un chitarist. În anii "˜70, Satriani a studiat cu muzicieni de jazz celebri din Long Island, inclusiv pianistul Lennie Tristano și chitaristul Billy Bauer. Tristano, în special, era un perfecționist al tehnicii, care cerea cu exigență aceeași mentalitatea de la elevii săi. Prin 1974, Joe Satriani avea deja proprii studenți la chitară printre care... Steve Vai. Lecțiile au marcat începutul unei lungi și afectuoase colaborări muzicale între cei doi chitariști.

Pentru o vreme, la începutul carierei, destinul lui Joe Satriani părea mai degrabă de profesor și mentor, decât de interpret. Astfle, i-a avut elevi pe unii dintre cei mai importanți chitariști ai decadelor "˜80 și "˜90: Steve Vai, Hammett Kirk (Metallica), Bryson David (Counting Crows). Toți acești muzicieni spun că "Satch" le-a fost de nenumărate ori sursă de inspirație, iar fanii lor pot auzi influența incredibilei expertize tehnice a lui Joe în interpretarea elevilor săi.

Se mută în California în 1978, la Berkeley, sperând într-o relansare a propriei cariere solo. Se regăsește însă în curînd în postura de a preda din nou lecții de chitară, și în Bay Area ajunge să-i aibă elevi pe Kevin Cardogan (Third Eye Blind), Geoff Tyson, jazzistul Charlie Hunter și Alex Skolnick (Testament). Își lansează primul album solo în 1986, Not of this Earth. Abia al doilea album, însă, Surfing with the Alien, devine un succes comercial. Aproape peste noapte, Satriani începe să fie privit drept un chitarist de top și îți menține o poziție fruntașă în clasamentele revistelor muzicale ani de zile după aceea. Mick Jagger îl alege pentru a-l însoți într-un turneu solo în Australia și Japonia.

Doi ani mai târziu, Satriani lansează Flying in a Blue Dream. Mai multe piese de pe acest disc sunt folosite în filme și reclame. 1992 este anul apariției discului The Extremist, care include una dintre piesele sale cele mai celebre, Summer Song.

La finalul lui 1993, Joe se alătură trupei Deep Purple, după plecarea lui Ritchie Blackmore. Trupa susține un mega-turneu în Japonia, și Joe primește oferta de a deveni membru full-time Deep Purple. Pe care o refuză, preferînd să lucreze la propriul său contract pentru mai multe albume cu casa de discuri Sony.

Unul dintre proiectelecele mai interesante ale lui Joe, în anii '90, a fost organizarea celebrului turneu de chitariști G3. G3 a devenit un eveniment anual, ce include unii dintre cei mai talentați chitariști pe planetă. Primul turneu G3 a avut loc în 1996, avându-i pe Joe Satriani, Steve Vai, și Johnson Eric drept capete de afiș: 24 de orașe din America de Nord în toamna acelui an, în fața a aproximativ 90.000 de fani. De atunci, Satriani și Vai au mai cântat în cadrul a 11 evenimente G3, cu mulți alți muzicieni ocupând al treilea loc vacant. John Petrucci, Paul Gilbert, Robert Fripp și Adrian Legg sunt doar câteva exemple.

La sfârșitul anilor "˜90 Joe lansează Crystal Planet, și apoi Engines of Creation, poate cel mai experimental album Satriani până la această dată. Noul mileniu aduce Strange Beautiful Music și Is There Love in Space?, două albume mai tradiționale, dar care explorează totuși suficient de multe teritorii necunoscute pentru a fi inovative. Super Colossal s-a lansat în anul 2006, un album mai cald decât predecesoarele sale, urmat de Professor Satchafunkilus and the Musterion of Rock in 2008. Numeroase DVD-uri live au fost de asemenea lansate pe piață, cu câteva dintre cele mai incediare showuri ale lui Satriani.


Evenimente recomandate

Top