Noutăți și comunicate

Recital Luna Amara in cadrul festivalului Posada Rock 2013

7 septembrie 2013
Recital Luna Amara in cadrul festivalului Posada Rock 2013
Sâmbătă, 7 septembrie 2013, Luna Amară, cea mai complexă și mai controversată apariție muzicală a scenei rock românești din anii 2000 încoace, va susține un recital la ediția din acest an a festivalului concurs Posada Rock.

Cenzurată din cauza opiniilor politice tranșante, cu un clip pe tv atunci când încă nu exista un album, o noutate absolută prin integrarea sunetului de trompetă într-un sound alternative rock/metal, Luna Amară și-a format un public al său, un public care vrea să înțeleagă mai mult, care vrea să se implice mai mult.

De la debutul lor în 2000, trupa a susținut peste 700 de concerte atât în România - unde au participat la toate festivalurile importante - cât și în Ungaria (Sziget Festival 2005 și 2007), Bulgaria, Turcia, Germania, Olanda și Franța (East West Fest 2006, Lille).

1-Recital_Luna_Amara_in_cadrul_f_BMY1VJ8M.jpg

Formația este compusă din: Nick Făgădar (voce, chitară), Mihnea Blidariu (voce, chitară, trompetă), Åžerban Onțanu (chitară), Sorin Moraru (bass) și Răzvan Ristea (tobe).




Festivalul Posada a debutat în anul 1986 și se desfășura anual, timp de 3 zile. în septembrie, la Teatrul de Vară al Casei de cultură "Tudor Mușatescu" din Câmpulung. A fost apreciat apreciat drept "cel mai bun festival concurs rock underground din Romania" (Dictionarul Rock Pop Folk - Humanitas, Bucuresti, Daniela Caraman Fotea, Cristian Nicolau, 1999). După o perioadă de pauză, festivalul a fost reluat începând cu anul 2011, reușind să readucă la Câmpulung, de data aceasta pe Stadionul Municipal, atmosfera de rock atât de dragă muscelenilor.

Mai multe detalii gasiti la https://www.facebook.com/LunaAmaraBand



Evenimente recomandate

Top