Noutăți și comunicate

Trupele Schammasch si Ektomorf au fost confirmate la Rockstadt Extreme Fest 2019

3 noiembrie 2018
Trupele Schammasch si Ektomorf au fost confirmate la Rockstadt Extreme Fest 2019
Intre 1-4 august 2019, are loc o noua ediție Rockstadt Extreme Fest la poalele Cetatii Rasnov. Trupele Schammasch (Elveția) și Ektomorf (Ungaria) sunt cele mai noi confirmari pentru Rockstadt Extreme Fest 2019.



Numele trupei Schammasch vine de la Šamaš (sau Utu), zeul soarelui/ dreptății-justiției din mitologia Sumeriană/ Mesopotamiană. Este o trupă înființată în Basel, Elveția (2009), care deși nu s-a autodefinit ca aparținând unui stil muzical anume, are un sound aparte în care se resimt influențe black/ death metal, combinate cu un hibrid muzical de dark atmosferic rock, doom și misticism ermetic.

https://www.youtube.com/watch?v=m3lFWajp_-A

La un an după înființare, Schammasch a lansat primul album, intitulat "Sic Lvceat Lvx", bine primit de critică, revista germană "Legacy magazine (The Voice from the dark side)" spunând despre acesta: "referitor la acest proiect artistic [albumul n.r.], nu există decât o singură recomandare: mergeți, cumpărați-l și nu veți regreta!" Tot atunci, trupa și-a început seria de show-uri live alături de alte nume ale metalului extrem, precum: Jex Thoth, Temple of Baal, Vorkreist sau Forgotten Tomb.

Cel de-al doilea album al trupei (album dublu, 2014), "Contradiction", dominat și el de ocultism și de accente doom și dark, atrage atenția presei internaționale, publicația Metal Hammer (Marea Britanie) descriindu-l drept "cerebral, capabil să te absoarbă total, unul dintre cele mai copleșitoare albume ale anului". Tot atunci, trupa avant-garde black metal Schammasch pleacă în primul său turneu internațional, alături de Dark Fortress și Secrets of the Moon, fiind primită cu entuziasm în întreaga Europă. 2014 a fost anul în care vizibilitatea formației a crescut rapid, aceasta apărând pe majoritatea "best-list"-urilor muzicale, inclusiv pe short list-ul de recomandări întocmit de cunoscuta publicație germană RockHard Magazine.

Ascensiunea a continuat cu ajutorul celui de-al treilea album, "Triangle" (2016), care arată că trupa nu se teme să experimenteze sound-uri noi, evitând reciclarea unei formule consacrate care le-a adus celebritatea. Materialul include 3 LP-uri, fiecare având o durată de 33:30 de minute și un stil total diferit față de celelalte, menit să joace rolul uneia dintre cele 3 faze ale conceptului albumului "Triangle".

Ektomorf la Rockstadt Extreme Fest 2019
Ektomorf
este una dintre cele mai apreciate trupe de metal din Ungaria, cu un stil puternic aparte, rezultat din îmbinarea trash metalului cu influențe din folclorul țigănesc. Înființată de Zoltán Farkas la începutul anilor '90, trupa a devenit din ce în ce mai cunoscută pe scena muzicală maghiară în 1998, trecând granițele țării odată cu semnarea primului contract internațional.

https://www.youtube.com/watch?v=ztC0QaS3_h4

Accentele puternice de thrash metal, combinate cu elemente hardcore și cu muzicalitatea stilului tradițional ţigănesc au adus trupei succesul internațional și colaborarea cu renumita casă de discuri germană Nuclear Blast, ce și-a pus amprenta pe albume precum "Destroy", "Instinct" sau "Outcast". În 2010, Ektomorf lansează "Redemption" sub un nou label (AFM Records), album energic cu piese cu mesaje pline de critică socială și teme legate de sufletul uman sau de ură. Au urmat apoi materiale precum "The Acoustic", "Black Flag" ce aduce un sound mai sofisticat sau "Retribution", un album intens, bine primit de fani și de critica de specialitate. În 2017, trupa a lansat "Warpath", un CD/ DVD ce include show-ul live integral susținut la Wacken Open Air 2016, alături de un documentar cu momente "behind-the-scenes" legate de viața lor de turneu, intitulat "Live And Life On The Road".

Ascensiunea muzicală a formației a continuat, Ektomorf ajungând să fie o prezență constantă la unele dintre cele mai mari festivaluri europene, precum: Wacken Open Air, With Full Force, Sziget Festival sau Rock Am Ring.


Pe scena de la poalele Cetății Râșnov, elvețienii de la Schammasch și Ektomorf (Ungaria) vor cânta alături de Asphyx (Finlanda), Hypocrisy (Suedia), Paradise Lost (Marea Britanie) și de Korpiklaani (Finlanda). Noi trupe renumite în industria muzicală internațională vor fi anunțate în curând.

Abonamentele pentru ediția 2019 s-au pus în vânzare în rețeaua iaBilet și pe iabilet.ro.

Perioadele de vânzare a abonamentelor la REF 2019 sunt:

  • Pre-sale 4: include 1.000 de abonamente cu prețul de 300 lei/ buc., valabil până la epuizare, dar nu mai târziu de 20 ianuarie 2019;
  • Pre-sale 5: va include 1.000 de abonamente cu prețul de 330 lei/ buc., valabil până la epuizare, dar nu mai târziu de 17 martie 2019;
  • Pre-sale 6: va include 1.000 de abonamente cu prețul de 360 lei/ buc., valabil până la epuizare, dar nu mai târziu de 16 iunie 2019;
  • După data de 16 iunie 2019 și în timpul festivalului abonamentele vor costa 390 lei/ buc.

Pentru Rockstadt Extreme Fest 2019 vor fi disponibile și bilete pe zi, care vor fi puse în vânzare aproximativ cu 1 lună înainte de începerea festivalului la pretul de 220 lei. Mai multe detalii despre acestea vor putea fi oferite în la acel moment.

Copiii cu vârste de până la 12 ani vor avea acces gratuit în interiorul festivalului dacă vor fi însoțiți de un părinte sau tutore legal cu abonament sau bilet valid.

Cea de-a șaptea ediție a Rockstadt Extreme Fest, unul din cele mai importante evenimente metal din Europa de Sud Est si cel mai cunoscut festival de metal din Romania, va avea loc la poalele Cetății Râșnov - terenul de Biatlon de la baza cetății.

Facebook event Rockstadt Extreme Fest 2019: http://bit.ly/RockstadtExtremeFest2019_FacebookEvent



Evenimente recomandate

Top