Noutăți și comunicate

Opeth, Dream Theater, Madrugada, Wardruna - primul val de artisti confirmati la ARTmania Festival 2019

26 - 27 iulie 2019
Opeth, Dream Theater, Madrugada, Wardruna - primul val de artisti confirmati la ARTmania Festival 2019

In perioada 26-27 Iulie 2019 are loc cea de-a 14-a editie ARTmania Festival in Piata Mare a cetatii medievale a Sibiului. Primul val de artisti confirmati la aceasta editie: Opeth, Madrugada, Wardruna. Printre confirmarile ulterioare se numara si trupa Dream Theater.


Programul pe zile al concertelor de la ARTmania Festival 2019

Vineri, 26 iulie 2019 (Ziua 1)
  • Fjørt (DE)
  • Wardruna (NO)
  • Architects (UK)
  • Dream Theater (SUA)
Sâmbătă, 27 iulie 2019 (Ziua 2)
  • Möbius (SK)
  • Alcest (FR)
  • Madrugada (NO)
  • Opeth (SE)



Opeth
Opeth, unul dintre cele mai cunoscute nume ale industriei muzicale internationale, revine pe scena ARTmania Festival la 10 ani de cand a urcat pe scena din Piata Mare si a concertat in premiera in Romania. Trupa suedeza care a redefinit un intreg gen, a demontat conventiile muzicale si nu a incetat sa isi surprinda fanii, a fost infiintata la initiativa lui Mikael Åkerfeldt, in 1990, intr-una dintre suburbiile orasului Stockholm, Suedia.

Cu 12 albume la activ, intense, variate si bogate stilistic, Opeth se numara printre cele mai bune proiecte muzicale de pe mapamond, fie ca vorbim despre show-urile live sau despre albume. Drept dovada pentru reusitele muzicale ale trupei stau nu doar recenziile pozitive ale criticilor de specialitate, ci si un premiu Grammy pentru "Cea mai buna prestatie Hard Rock" din Suedia si adjudecarea a nenumarate pozitii in topurile internationale, precum Billboard 200. Opeth este un nume care nu va cadea prada timpului, ci se va reinventa mereu pentru a deveni mai bun.



Madrugada
Norvegienii de la Madrugada sunt actorii unei duble premiere: pentru prima data in concert in Romania si pentru prima data reuniti dupa o pauza de 10 ani, trupa alegand ca ARTmania Festival sa faca parte din turneul lor de revenire.

Madrugada, care inseamna "ora albastra" in spaniola si portugheza (perioada gri-albastra care precede rasaritul), a fost infiintata in 1993 in orasul norvegian Stokmarknes. Numele le-a fost sugerat membrilor trupei de unul dintre prietenii lor, un poet care compunea si texte ale pieselor. In cei peste 13 ani de existenta, trupa a lansat sase albume, unele ajungand cele mai vandute albume din Norvegia si aducandu-le cinci premii in cadrul anualei "Spellemannprisen", echivalentul norvegian al premiilor Grammy (la categoriile "Cel mai bun album rock", "Cel mai bun cantec" si "Cel mai bun Spellemann al anului"), doua premii "Alarm awards" si numeroase trofee pentru vanzarile obtinute de lucrarile lor.



Wardruna
Wardruna, cunoscuta publicului larg din Romania in special datorita serialului Vikings, este o trupa norvegiana de neo/dark folk ce exporeaza adancimile si misticismul culturii traditionale nordice, reinterpretate intr-un stil contemporan, cu accentuate note de mister.

Infiintata in 2003 de Einar Kvitrafn Selvik, trupa a impresionat iubitorii neofolk-ului cu hipnoticul lor album de debut, intitulat "gap var Ginnunga", primul din trilogia muzicala "Runaljod", ce sta sub semnul a 24 de rune. Fiecare inregistrare inclusa pe unul dintre cele trei albume a fost realizata in natura, in locuri sau circumstante relevante pentru fiecare dintre cele 24 de rune.

In perioada care a urmat lansarii primului album, formatia s-a concentrat pe adaptarea pieselor la cerintele concertelor live. Efortul a fost incununat de succesul pe care l-au cunoscut apoi in seria de show-uri, ce a culminat cu reprezentatia sustinuta la Muzeul Norvegian de Nave Vikinge, in fata lui "Gokstad", un vas vechi de 1.100 de ani.

Cel de-al doilea album al trilogiei, "Yggdrasil", a fost adus la viata cu ajutorul celor mai vechi instrumente traditionale nordice si al anticelor ritmuri poetice, potentate de versurile scrise in norvegiana veche sau in dialectele care au precedat aceasta limba. Sunetele stravechi nascute de instrumentele traditionale sunt completate de muzicalitatea vocilor, ale soaptelor sau incantatiilor si de sound-uri venite din surse mai putin abordate in mod obisnuit, ca: sunetele copacilor, ale pietrelor, apei sau ale tortelor aprinse.

Ultimul album al trilogiei, intitulat "Runaljod - Ragnarok", a fost lansat spre finalul lui 2016 pentru a conduce ascultatorul mai departe, in calatoria initiatica lansata cu ocazia infiintarii trupei.

La cea de-a 14-a editie ARTmania Festival, Wardruna isi va incanta fanii si cu piese de pe ultimul album al trupei, "Skald", ce va fi lansat spre finalul lui noiembrie 2018. "Skald" promite multe surprize ascultatorilor, purtandu-i intr-o aventura muzicala aflata in afara bogatului peisaj sonor pentru care Wardruna a devenit faimoasa. Noua abordare, directa, dar la fel de intensa, va cufunda calatorii intr-o imbinare mistica de poezie, voce si sunetele stravechi ale instrumentelor traditionale.


Update: Din motive ce țin de protejarea evoluției sarcinii fără riscuri, artista Amalie Bruun (cunoscută în lumea muzicală sub numele Myrkur) a decis, cu părere de rău, să renunțe la viitoarele concerte pe care le avea planificate, inclusiv la show-ul care urma să aibă loc la Sibiu.
Myrkur
Myrkur: "Folkesange" - artista ar fi revinit in Romania cu un concert special, parte din turneul acustic (numit "Folkesange"). In cadrul acestuia, alaturi de un grup de tineri instrumentisti si de un cor de fete, artista va interpreta melodii din folclorul nordic si compozitii proprii reinterpretate in versiune acustica, ambele tipuri de piese fiind incluse pe cel mai recent album, "Mareridt".

Myrkur, termen care se traduce prin "intuneric" in islandeza, este numele proiectului muzical de black-metal si alter ego-ului artistei si fotomodelului danez Amalie Bruun. Nascut din tenebrele scandinave, Myrkur combina intensitatea bruta a energiei masculine cu tonalitatile black metal si cu muzicalitatea vocilor feminine, sofisticate si delicate pe alocuri. Albumul de debut, "M" (coprodus cu Ulver, in colaborare cu membri din Mayhem, Nidingr si Arch Enemy), a adus Amaliei Bruun premiul pentru "Cel mai bun album hard rock" la Gaffa Awards, in 2015, premiul pentru "Trupa anului" si cel pentru "Metal album of the Year" la competitia High Voltage Awards. A fost indelung laudata de critica (Steppeulven - Asociatia Daneza a Criticilor Muzicali), a avut turnee alaturi de nume cunoscute, precum Behemoth sau Opeth si a urcat pe scenele unora dintre cele mai mari festivaluri, ca: Hellfest, Graspop sau Wacken Open Air Festival.

Cel de-al doilea album al artistei, "Mareridt" ("cosmar" in daneza) reprezinta o intensa juxtapunere a intunericului cu lumina, tradusa in tonalitati, ritmuri si sunete intense, ce i-au adus premiul pentru "Albumul Anului" in cadrul galei "Golden Gods Ceremony", organizata de Metal Hammer.



(2)OpethMadrugadaWardrunasi_Z8EP97FUr.png
ARTmania Festival, primul festival romanesc care a dezvoltat in Romania ideea de imbinare dintre arta si divertisment ("entertainment"), este o platforma dedicata promovarii tuturor formelor de expresie artistica inspirate din cultura rock.

De-a lungul editiilor sale, ARTmania s-a consacrat drept principal promotor regional al proiectelor muzicale contemporane. Insa, ARTmania Festival nu inseamna doar concerte ale unor mari formatii internationale si locale. Muzica este componenta de baza de la care a pornit totul, insa, reprezinta doar o parte din experienta pe care festivalul a dorit sa o ofere iubitorilor de arta din Romania si din strainatate.

Inca de la inceputuri, ARTmania a fost gandita ca o platforma culturala menita sa ofere publicului cat mai multe evenimente si moduri de a experimenta forme variate de expresie artistica, precum: concerte, expozitii, lansari de carte sau proiectii de film.

(7)OpethDreamTheater_XKDLl22I.jpg
Fiind cel mai longeviv festival rockdin Romania si una dintre marcile cu cea mai indelungata traditie de pe scena culturala regionala, ARTmania si-a conturat propria identitate prin intermediul unui concept indraznet si al unui ambient special: Piata Mare a uneia dintre cele mai frumoase cetati medievale din Estul Europei.



Evenimente recomandate

Top