Noutăți și comunicate

Turneul aniversar Luna Amară: Asfalt. 15 ani

14 noiembrie 2019
Turneul aniversar Luna Amară: Asfalt. 15 ani
După expedițiile de promovare pentru cel mai recent lansat album, "Nord" (Universal Music, CD 2018, LP 2019), Luna Amară se întoarce la rădăcini și aniversează 15 ani de la lansarea albumului de debut prin turneul de re-lansare a albumului "Asfalt" (Roton Music, MC/CD 2004, CD 2019).



"Asfalt a fost, pentru noi, ca un jalon din acela de slalom, pe care skiorul îl atinge în coborârea lui către linia de sosire. Cântam deja de 4 ani, casele de discuri nu se înghesuiau chiar deloc să ne semneze, publicul creștea ca număr și apăruse primul clip, la Gri Dorian. Voiam să înregistrăm, dar erau bani puțini. Așa că albumul ăsta a fost tras după posibilități, pe bucăți, prin vreo 4 studiouri; iar când a fost gata, s-a găsit un singur producător, Gianini Munteanu și al său Rebel Music, care să dorească să-l vadă lansat pe piață.

Nu e un album cu un sunet grozav și nici stilistic nu e vreo inovație. Însă amestecul acela de grunge, punk, metal și alternative rock, peste care Nick și Mihnea au turnat toate angoasele, furiile, nervii, iubirile, urile, tăcerile și strigătele de ajutor ale unei alte (a câta?...) generații "de sacrificiu" - amestecul acela a trezit ceva în oameni. Poate că exact aceleași furii, angoase, nervi, iubiri și revolte. Și asta e ceea ce considerăm că e cu adevărat valoros la Asfalt. Și, uneori, după câte un concert, mai vine un om la noi și ne spune cum a crescut cu albumul ăsta și se vede pe ea sau el că a crescut frumos și atunci simțim că am fost parte din evoluția personală a cuiva și asta e tot ce contează pentru noi; pentru că asta ne leagă de cei de lângă noi, într-un fel, pentru totdeauna.

Asfalt nu e despre asfalt. E despre crăpăturile din el, pe acolo pe unde intră viața."
- Mihnea Blidariu (cantautor, chitară, trompetă)



Albumul de debut al formației LUNA AMARĂ s-a clasat anul acesta pe locul 25 în Clasamentul celor mai bune 100 de Albume Rock autohtone (un top alcătuit de revista online "Romania Rock" cu sprijinul unui număr de 64 de specialiști din industria muzicală).
Clasamentul complet: http://romaniarock.ro/top-100-albume/
Mai multe despre realizarea topului: http://romaniarock.ro/noutati/top-100-romania-rock/



Luna AmarăAvând o activitate, fără întrerupere, din 2000, Luna Amară este formația fanion pentru mai multe generații de consumatori de muzică live care apreciază mesajele sociale dar și de dragoste, ale poeziilor care abordează diverse stări. În compozițiile originale se pune accentul pe solourile de trompetă, riffurile de chitară și îmbinarea contrastantă a duetului de voci, cvintetul fiind apreciat și pentru secția ritmică solidă care stă la baza pieselor.

Componența Luna Amară

  • Mihnea Blidariu (voce, chitară, trompetă)
  • Nick Făgădar (voce, chitară)
  • Andrei Boțan (chitara solo)
  • Sorin Moraru (chitara bas)
  • Răzvan Ristea (tobe)
https://web.facebook.com/LunaAmaraBand/


Datele turneului

Vineri, 15 noiembrie 2019 - BUCUREȘTI @ Club Quantic, ora 21.00
In deschidere: Gunshee
https://web.facebook.com/events/448529932441140/

Biletele pot fi cumpărate în pre-sale cu 40 lei până joi inclusiv, sau: Acces + CD "Asfalt" - 65 lei
https://www.iabilet.ro/bilete-luna-amara-turneu-aniversar-asfalt-15-ani-quantic-47427/
Biletele vor fi 50 lei în seara concertului, iar CD-ul va putea fi cumpărat separat.

Sâmbătă, 16 noiembrie 2019 - BRAȘOV @ Rockstadt, ora 20.00
In deschidere: Loud Inc.
https://web.facebook.com/events/439310166750387/

Acces: 25 lei în presale https://www.iabilet.ro/site/event/48177



Turneul ASFALT 15 ANI continuă:
  • 22.NOV CLUJ-NAPOCA Flying Circus Pub
  • 23.NOV BISTRIȚA Soho
  • 6.DEC IAȘI Underground Pub
  • 7.DEC SUCEAVA. Art Rock Caffe
  • 13.DEC. PITEȘTI. Urban Home
  • 14.DEC. CRAIOVA. Cult Music Club
  • 25.IAN. ORADEA. Moszkva Kavezo
  • 31.IAN. TIMIȘOARA. Escape Underground Hub
  • 8.FEB. TÂRGU MUREȘ. The Office
  • 3.APR. CONSTANȚA. Rockhalle
  • 4.APR. GALAȚI. Daily Pub


Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top