Noutăți și comunicate

Zdob și Zdub lansează single-ul 'Omul liliac'

29 octombrie 2018
Zdob și Zdub lansează single-ul 'Omul liliac'
Trupa Zdob și Zdub revine cu un videoclip nou nouţ - OMUL-LILIAC! Şi tu poţi să fii Omul-Liliac!

Te simți singur/singură în jungla urbană ?
Dansează!
N-ai prieten/prietenă?
Dansează!
Ti-ai păstrat sufletul de copil și îți plac desenele animate chiar si la maturitate?
Dansează!

Urmăreşte aici videoclipul "Omul liliac": https://youtu.be/nhCWm0P7sG4


Zdob și Zdub: "Piesa Omul-Liliac a fost compusă de Zdubi în timpul vacanței creative din munții Oituz (jud. Covasna). Ideea piesei a venit, ca de obicei, din viața reală. La Oituz, Zdubii au făcut cunoștință cu un om care și-a făcut o casă în inima munţilor pentru a duce un mod de viață retras de agitaţia urbană. Recent a fost părăsit de prietena sa şi unica fiinţă vie care îi ține companie este un liliac, care s-a cuibărit în casa omului. Având un stil de viață ascet, departe, în vârful muntelui, prototipul personajului Omul-Liliac nu pierde bucuria vieții, optimismul și speranța de a-și regăsi dragostea. Dar, până atunci, deviza sa ramâne: - Dansează indiferent ce s-ar întâmpla! -. Dansul e cea mai bună terapie, fie zi, fie noapte. Atât melodia, cât și textul noului nostru single au o doză puternică de umor. Umorul a fost mereu o parte indispensabilă a creației noastre. Noi vrem să dansăm! Vă chemăm și pe voi la dansul Liliacului".

Videoclipul a fost filmat de Electric Sheep Film și desenat de echipa Mokastudio, Kiev (Ucraina), regizor fiind Yuriy Motrych. Compozitorul piesei este Mihai Gâncu (chitară / bas ZsZ), iar versurile au fost scrise de Andrei Copoț.

Ascultă / Descarcă "Omul liliac": https://MediaPro.lnk.to/OmulLiliacPR


Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top