Cronici / Galerii foto / Interviuri

CRONICĂ DE CONCERT PHOENIX ȘI BUCOVINA ÎN CLUB QUANTIC

Autor: Ion-Valentin Ceausescu, 21 Septembrie 2021

Bucovina și Phoenix pe aceeași scenă este cu siguranță un eveniment de neratat pentru fanii ambelor formații. Sub(1)cronica-de-concert-phoenix-si-bucovina-in-club-quantic_c0e9f6.jpg titlul "Transhumanța" cele două trupe etalon ale rockului/metaluli româmesc au cântat în seara de 19 septembrie în club Quantic, într-unul dintre probabil ultimele show-uri în aer liber ale toamnei, sper că nu și ultimele în general. Ambele trupe au mai cântat chiar recent în acest club, dar e prima dată când o fac împreună și cred că e prima dată în ultimii ani când Bucovina cântă în deschiderea altei formații.

Bucovina este, după cum scriam chiar de curând, o trupă care oricând cântă strânge public. Acesta este al treilea lor concert bucureștean pe anul acesta și sper că o să mai fie unul la iarnă când bucovinenii vor lansa un nou album, care este la presale acum, se poate cumpăra un card și când apare albumul îl primești acasă. De pe acest viitor album trupa a cântat Tăriile Văzduhului melodie la care a filmat și un videoclip chiar foarte reușit. La aceasta s-au adăugat o parte din piesele clasice, precum Duh, Ultima iarnă, Stele călăuză, Mestecăniș, Sub piatra Doamnei și altele. Bucovina a cântat aproximativ o oră și, în stilul lui specific, Crivăț a comunicat cu publicul, a spus povești, i-a îndemnat pe părinții prezenți să-i trimită pe copiii lor să învețe un instrument. A fost o experiență mai mult decât plăcută.
Phoenix este o trupă care nu mai are nevoie de nicio prezentare. Evident, formula de acum nu mai este de multă vreme cea clasică, singurul membru "din vechime" fiind Nicu Covaci, un artist complex, muzician, pictor, scriitor, o legendă a muzicii românești. Formula din zilele noastre a trupei Transsylvania Phoenix este: Nicu Covaci, Cristi Gram, Costin Adam, Lavinia Săteanu, Vlady Săteanu și Flavius Hosu și pot să afirm fără niciun dubiu că este o trupă închegată care sună profesionist. Publicul i-a primit cu mare drag, cu bucurie și am văzut oameni care au cântat fiecare vers din fiecare melodie. Au avut în repertoriu piese din toate perioadele, de la primele albume până la cele mai noi, din perioada postdecembristă. Un moment special a fost atunci când cei de la Bucovina au urcat pe scenă și cele două trupe au cântat împreună piesa Apocalipsă. A fost cu adevărat remarcabil să vedem această colaborare și chiar ar fi interesant dacă ar scoate o piesă nouă împreună, pe un album viitor Bucovina sau Phoenix. Au cântat piese precum: Nunta, Andrii Popa, Mugur de fluier, Vremuri, Baba Novak, Mica Țiganiadă sau În umbra marelui URSS.

Concertele s-au desfășurat fără probleme tehnice sau de altă natură. Bucovina este o trupă plină de surprize plăcute, iar Phoenix este o trupă care va renaște la nesfârșit, așa cum se prezintă și concertele lor din ultimii ani, sub sigla „Fie să renască”.


Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top