Cronici / Galerii foto / Interviuri

Cronica Therion la Arenele Romane, 19 octombrie 2012

Autor: Lenore, 21 Octombrie 2012

Am avut placerea sa revedem Therion la Bucuresti pe data de 19 octombrie, la Arenele Romane. Concertul mult-asteptat a fost indelung promovat pe toate canalele media, la toate evenimentele rock anterioare din vara si toamna acestui an. O ultima intalnire cu Therion, o ultima sansa sa ii vedem pe cei ce reprezinta o trupa de referinta a symphonic metalului, a fost sansa noastra de a ne lua la revedere si nu am putut sa o ratam.

Turneul The Flowers of Evil este un motiv de dubla sarbatoare pentru Therion, implinirea celor 25 de ani de activitate si in acelasi timp, lansarea noului album. Nu puteau sa sara Romania din acest turneu, au aici sute de fani ce ii iubesc, asa cum s-a vazut si aseara. Publicul nu doar a spus prezent la acest eveniment, a trait muzica alaturi de cei de pe scena la cote intense.

Seara a fost deschisa de cei de la Antalgia, o trupa de metal din Spania. Bine dispusi, un pic emotionati, Antalgia au incalzit atmosfera asa cum au stiut ei mai bine. Pe mine insa nu m-au convins, nu au acel element catchy de care are nevoie o trupa ca sa iasa in fata si sa devina celebra. Solista Bella a avut o comunicare limitata cu publicul, bariera lingvistica spunandu-si cuvantul.

Au urmat Elyose, o formatie frantuzeasca.Pe carcotasa de mine nu m-a miscat nici muzica lor, cu toate ca cei din jurul meu pareau sa fie incantati de ceea ce vedea si auzeau. Tot o trupa cu voce feminina, de data asta in stil opera, ceva mai aproape de stilul headlinerilor, dar cu accente si in alte stiluri mai putin apropiate de metal. Ne-au prezentat cateva compozitii de pe primul lor album, Theogyne.

Nu pot sa nu fac o prima comparatie cu concertul Therion din 2010. Am fost atunci impresionata de trupele din deschidere, dovada valorii lor fiind faptul ca in 2 ani au revenit pe meleagurile noastre. Acum, nu am simtit ca voi ramane cu o amintire memorabila despre aceste doua trupe.

Cu toate acestea, nimic nu a mai contat cand Therion si-au facut aparitia pe scena. Avand cateva schimbari de componenta fata de concertul anterior din Romania, Therion ne-au vrajit din nou cu muzica si jocul scenic ce i-au consacrat.

Imbinand piese clasice ("O Fortuna", "Via Nocturna") cu piese de pe cel mai nou album ("Poupee De Cire, Poupee De Son", "J'al Le Mal De Toi"), inceputul concertului a fost o introducere perfecta in lumea Therion. Christofer Johnsson, Lori Lewis si Thomas Vilstrom, la fel de carismatici cum ii stiam, au fost dirijorii showului si au avut o comunicare excelenta cu publicului. Therion au fost sinceri si deschisi, ne-au spus despre planurile lor de viitor (ce nu vor mai include plecari in turnee, din pacate), despre povestea discului "Les Fleurs du Mal", despre cum sa iti sustii idealurile si sa faci muzica fix asa cum iti doresti.

Am avut parte si de un moment acustic, piesa "Lemuria" fiind in moment de o sensibilitate aparte. Au urmat o serie cu cele mai bune piese Therion, apreciate cum se cuvine de fani, cu multe aplauze si urale. Momentul de maxim al serii a fost piesa "The Rise Of Sodom and Gomorrah", cand toata lumea in jurul meu canta si dadea din plete in ritmul muzicii.

Therio1-Cronica_Therion_la_Arenele_Rom_4rCIniT5.jpgn fac mai mult decat muzica si spectacol, ei fac teatru si ne ofera sentimente. Nu este de mirare ca sunt una dintre cele mai iubite formatii din Romania, s-a vazut dupa reactia incredibila a celor prezenti la concert. A fost un ramas bun, nici vorba de un adio.

Bisul nu s-a lasat asteptat, nu puteau sa plece din Bucuresti fara a canta "To Mega Therion". Purtand pe brate steagul romanesc, Therion ne-au multumit pentru primirea calduroasa si dragostea noastra. A fost o seara deosebita, in care metalul symphonic a fost rege.

Multumim Maximum Rock pentru organizarea excelenta si ocazia de a revedea Therion in Romania!

Setlist Therion:

O Fortuna (cover Carl Orff)
Poupee de Cire, Poupee de Son (cover France Gall)
Son of the Sun
Via Nocturna
The Flight of the Lord of Flies
J''ai le Mal de Toi (cover Colette Dereal)
Abraxas
Vanaheim
Lemuria (acustic)
Gothic Kabbalah
The Siren of the Woods
Ginnungagap
Land of Canaan
Wine of Aluqah
The Rise of Sodom and Gomorrah
The Khlysti Evangelist
Une Fleur Dans le Coeur
Son of the Staves of Time

Encore 1:
The Wondrous World of Punt
The Blood of Kingu

Encore 2:
To Mega Therion

Vezi galeria foto a evenimentului la

  • Galerie foto Therion, Elyose, Antalgia la Arenele Romane, 19 octombrie 2012


Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top