Cronici / Galerii foto / Interviuri

Cronică de concert Bucovina Bucovina Oldschool Show / Rancorum + Gerrar pe 23 octombrie 2021

Autor: Ion-Valentin Ceausescu, 25 Octombrie 2021

Quantic Club este în această perioadă unul dintre puținele locuri unde se mai țin concerte metal/rock. Nici pandemia, nici faptul că se(1)cronica-de-concert-bucovina-bucovina-oldschool-show-rancorum-gerrar-pe-23-octombrie-2021_cd3626.jpg intră mai nou doar cu certificatul verde și la o capacitate de 50% nu i-a oprit să organizeze evenimente muzicale. Și nici oamenii cărora le plac evenimentele nu s-au dat în spate de la a susține industria. Pe 23 octombrie a avut loc un nou concert Bucovina, de data aceasta un show special alături de „Maanu” unul dintre membrii care, așa cum spunea Crivăț pe scenă, nu a plecat niciodată cu adevărat din trupă. Cel mai probabil el ajută și la compunerea noului album de studio ce va ieși la finalul anului. Este un show special și pentru că trupa a cântat mai ales piese vechi și pe care nu le-au mai cântat de mulți ani (cel puțin unele). Alături de ei au urcat p scenă două trupe, Gerrar și Rancorum.

Gerrar
este o trupă foarte tânără și la propriu și la figurat, fiindcă a luat naștere în 2020 și membrii sunt foarte tineri, unii sunt încă în liceu sau au terminat de curând. Cântă un black metal clasic, dur și raw, ca în anii de glorie ai genului. Au la activ un e.p. numit după numele trupei, Gerrar, care conține cinci piese și fost lansat anul acesta. Se observă cu ușurință că sunt la început, există aceea energie, acele emoții specifice, mici încurcături pe scenă, dar pe lângă acestea trupa a fost absolut încântătoare și m-am bucurat să văd o mână de puști care duc mai departe și în România black metalul. Au cântat piesele de pe acest e.p., dar și o piesă nouă și chiar a fost un concert reușit.

Nici Rancorum nu este o trupă foarte veche. A fost formată în 2014 și a lansat un album, The Vermin Shrine în 2018. Trupa cântă un death metal pur și dur, nouăzecist, în cel mai brutal și direct fel posibil. Cum zis și vocalul, muzică de moshpit și de headbang. Energia lor este molipsitoare, cântecele îndeajuns de catchy încât să te facă să dai din cap și să te miști. Piesele lor au acea prospețime necesară pentru a ieși din marea masă de trupe care cântă același gen, dar destul de recognoscibile totuși încât să știi de la început unde să le așezi. Au cântat piese de la acest album, dar și un cover Asphyx, Deathammer. Într-adevăr a fost un concert pe care mai ales cei foarte pasionați de metalul pur l-au apreciat cu adevărat.

Cât se pregătea scena pentru Bucovina m-am plimbat printre oameni și mi-am dat seama că pe majoritatea i-am văzut și la celelalte concerte de anul acesta ale trupei și am simțit un aer de familiaritate. Surpriza a fost că în timpul concertului Crivăț a afirmat că el simte că e la o cină în familie atunci când cântă aici, lucru care m-a făcut brusc să realizez că și perspectiva de pe scenă este asemănătoare cu cea din fața scenei. Și în seara aceasta m-am simțit și probabil că și ceilalți au simțit la fel sau asemănător, că există în continuare acea legătură trainică între omul de pe scenă și omul din public, există un schimb de energie vital.

Într-adevăr, în seara aceasta Bucovina a cântat multe piese mai vechi, de pe primele albume, dar și un cover după Semnal M, La fereastra ta, o reinterpretare excelentă a melodiei clasice a uneia dintre cele mai mari trupe de rock românești. Clapele lui „Maanu” fac diferența mai ales în piesele mai atmosferice și a fost un concert asemănător cu celelalte și totuși foarte diferit, dar parcă prea scurt cu toate că au cântat destule piese, precum: Bucovina inima mea, Cărări în suflet, Duh, Luna peste vârfuri, pomenita La fereastra ta (cover Semnal M), Vinterdoden, Ultima iarnă, Șoim în văzduh, Sub piatra doamnei, Straja, Spune tu, vânt, Mestecăniș și la bis au reluat piesa Luna peste vârfuri. Probabil va mai urma, dacă pandemia nu va face acest lucru imposibil, un nou concert odată cu lansarea albumului.


Evenimente recomandate

Top