Cronici / Galerii foto / Interviuri

Cronică de concert Beth Hart, Brezoi, 14 august 2021

Autor: Ion-Valentin Ceausescu, 16 August 2021

(1)cronica-d-econcert-beth-hart-brezoi-14-august-2021_50fd27.jpgBeth Hart declara într-un interviu că are o relație specială cu România, fiindcă ea crede că într-o altă viață s-a născut în țara noastră. Nu știu cât de serioasă este această afirmație, dar cu siguranță este atașată de România, motiv pentru care cântă deseori aici, și vara aceasta are cinci concerte în Brezoi sub numele Beth Hart - High Five România - Summer Camp Brezoi. Acest loc este unul cunoscut în ultimii pentru organizarea de concerte și festivaluri rock/blues, au trecut pe scena aceasta multe nume cunoscute și cu siguranță vor continua să mai treacă anul acesta și anii viitori. Spațiul este unul plăcut, zonă muntoasă, aer curat, concertele se desfășoară pe un câmp, aproape de marginea satului/orașului, iar totul este foarte bine pus la punct, de la chestiunile tehnice până la oferta foarte bogată de băuturi, mâncare, fiind o mulțime de standuri de unde puteai să-ți cumperi burgeri, mici, bere, sucuri, cafele etc.

După concert s-a ținut un after party într-un cort special amenajat. În fiecare seară de concert au voie să intre maxim 2000 de persoane și mă întreb oare câte persoane vor participa la toate cele cinci seri. Mergând prin public am auzit câteva persoane care fuseseră și pe 12 august și își exprimau dorința de a mai merge și într-o altă zi. Beth Hart are un public dedicat în România, foarte eclectic, de la metaliști și rockeri de toate vârstele până la iubitorii de blues, de folk, de jazz iar cântăreața americană are capacitatea de a-i aduna pe toți la un loc, fapt destul de dificil de făcut în general. Dar în final faptul că scrie și cântă o muzică de mare calitate este de ajuns pentru a înțelege fenomenul din jurul ei. Nu este ea Beyoncé, după cum s-a exprimat pe scenă, într-un mesaj de mulțumire față de organizatorii acestui eveniment, dar nici nu e nevoie să fie, este de ajuns să fie Beth Hart în fiecare concert.

În seara de 14 august în deschiderea recitalului artistei americane a cântat Storytellers Acoustic Blues Project, un duo format din Marcian Petrescu (muzicuță, voce, texte, povestiri) și Mihai Tacoi (chitară acustică, voce). Cei doi trubaduri au încălzit publicul din Brezoi pentru Beth Hart cu cântece din mai multe zone muzicale, de la cover-uri după piese celebre, precum Where Did You Sleep Last Night sau cântece de-ale lui Elvis Presley, Bob Dylan până la producții românești proprii sau preluate. Cei doi comunică foarte bine împreună pe scenă și recitalul lor, care a început în jurul orei 20.00 a fost bun, destul de dinamic, au spus povești, au dedicat o piesă unui prieten de-al lor, un tip care a scris prima cronică de concert cândva în 1993 (dacă am reținut bine) și care acum câteva zile a plecat dintre noi. Un gest frumos. Cei doi au cântat cam o oră și au avut un setlist divers și cuprinzător.

În jurul orei 21.30 Beth Hart a urcat pe scenă în uralele publicului și timp de aproape două ore a cântat, a dansat, a spus povești, a sărit pe scenă într-un recital extraordinar de dinamic și de melancolic în egală măsură. Este o artistă care poate cu ușurință să treacă de la o stare de exuberanță la una de melancolie și depresie în funcție de piesa pe care o cântă. Înainte de I love you more than you'll ever know, de exemplu, a intrat într-un „depressing mode”, în timp ce pe Baddest Blues a fost mult mai dinamică. Fiecare melodie a fost trăită pe scenă, pentru ea un concert e mai mult decât o cântare, e o experiență pe care vrea să o împărtășească publicului. Din păcate, nu toți cei prezenți în fața scenei s-au ridicat la așteptări, chiar în spatele nostru a fost un grup de oameni care a vorbit tot concertul și la un moment dat inclusiv ea, pe scenă, părea puțin iritată, dar a fost profesionistă, a cântat, a revenit și la bis. A fost un show de mare calitate și întreaga atmosferă a fost una deosebită.

Nu știu dacă în toate cele cinci zile setlistul va fi același, dar pe 14 a cântat, alături de trupa ei, absolut fabuloasă, următoarele piese:
  1. Delicious Surprise
  2. Baby Shot Me Down
  3. Lifts you up
  4. Bang Bang Boom Boom
  5. Skin
  6. Jazz Man
  7. Bottle of Jesus
  8. Baddest Blues
  9. Rub me for luck
  10. I love you more than you'll ever know
  11. Without Words
  12. Sugar Shack
  13. Can't let go
  14. Spanish Lullaby
  15. Lullaby of Leaves
  16. Caught out in the rain
Bis
  1. War in my mind (solo)
  2. California/Light (solo)
  3. Bad Woman
  4. Trouble

Photo credit: Elena Donea.
Beth Hart, Summer Camp Brezoi
Beth Hart, Summer Camp Brezoi
Storytellers Acoustic Blues Project, Summer Camp Brezoi
Storytellers Acoustic Blues Project, Summer Camp Brezoi




Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top