Cronici / Galerii foto / Interviuri

Cronică de concert Enter Shikari at Quantic, 11 iulie 2019

Autor: Ion-Valentin Ceausescu, 13 Iulie 2019

Englezii de la Enter Shikari au susținut două concerte, la o zi diferență, pe 10 și pe 11 iulie, la Cluj-Napoca și la (1)Cronic_de_concert_Enter_Shik_xpVmbiLkTo.jpgBucurești. Nu se află pentru prima dată în România, dar este prima dată când îi văd. Așteptam cu mare interes acest concert, din Quantic, deoarece Enter Shikari este una dintre trupele pe care îmi doream cel mai mult să le văd live. Albumele lor sunt foarte bune, dar energia pe care am văzut-o, din filmări, la concerte, este una extraordinară. Și într-adevăr nu m-am înșelat și nu mi-au înșelat așteptările, au avut un show la care cred că am slăbit un kilogram. Și nu doar eu. Mai mult, este cred că unul dintre puținele concerte la care am dansat, pe lângă dat din cap și sărit.

Seara a început cu cei de la For The Wicked, o trupă tânără din Cluj. Ei se recomandă ca fiind o trupă de Fake Metal :), dar eu aș spune că sunt o combinație de metalcore și trap, dacă vă vine să credeți. Băieții fac un super show, au energie, glume, melodiile lor sunt catchy și destul de trăsnite încât să te șocheze, dar și să-ți placă în același timp. Din păcate, când au urcat pe scenă, la 19.30, încă nu se strânseseră prea mulți oameni, iar dintre cei deja prezenți unii nu erau foarte atenți. Vocalul a făcut tot posibilul să ne pună în mișcare și, cu timpul, s-au mai strâns oameni și energia trupei "s-a luat" la public. For The Wicked sunt genul de trupă care fac spectacol și au nevoie de participarea celor prezenți pentru a face atmosferă. Până la urmă a ieșit cum trebuie recitalul lor.

Cei de la Enter Shikari au lansat cel mai nou album, The Spark, în 2017, și de atunci îl promovează. M-am bucurat mult că au trecut și pe la noi. Îi ascult de ani buni, sunt atent la traseul lor muzical, la fiecare album în parte și chiar cred că se vede o evoluție, o schimbare, dar fără a se îndepărta de ideea de bază. Fiecare album a adus câte ceva în plus, a rafinat puțin soundul, fără ca ei să devină mai comerciali în sensul negativ. Succesul la public nu a însemnat o îndepărtare de origini sau o îmblânzire a formulei lor muzicale.

Băieții au urcat pe scenă costumați în exploratori ai spațiului, așa cum apar aceștia reprezentați în filmele vechi, cu un look care aduce aminte de anii `70, și au început în forță. Combinația de rock, muzică electronică, pe alocuri metal, cu influențe metalcore este una foarte reușită, iar live piesele sună excelent. Pe la jumătatea concertului au făcut un experiment interesant, numit Quickfire Round în care au cântat câteva piese foarte heavy și rapide în 8 minute și ceva, lucru extrem de energic și care a prins bine la public. Primele albume sunt ceva mai heavy, și ca fan vechi, m-am bucurat să ascult Mothership sau Sorry, You're Not a Winner. Au cântat în jur de 90 de minute, și au avut în setlist piese de pe toate albumele. A fost unul dintre cele mai energice și mai amuzante și dansante concerte la care am fost.

Enter Shikari setlist

Intro (The Spark) (Song played from tape)
  1. The Sights
  2. Destabilise
  3. Sssnakepit
  4. Arguing With Thermometers
  5. Undercover Agents
  6. Anaesthetist
  7. Rabble Rouser
  8. Juggernauts
  9. Airfield
  10. Torn Apart

Quickfire Round

  1. Sorry, You're Not a Winner
  2. No Sleep Tonight (2019 Remix)
  3. The Last Garrison
  4. ...Meltdown
5. Slipshod

Encore

  1. Mothership
  2. Live Outside

The Embers (Song played from tape)

The Sights (Remix) (Song played from tape)



Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top