Noutăți și comunicate

Concert caritabil BENETONE Band: impreuna, pentru Ioni!

6 decembrie 2013
Concert caritabil BENETONE Band: impreuna, pentru Ioni!
Vineri, 6 decembrie 2013, fă parte din echipa de voluntari a lui Moș Nicolae și vino în Route 66 de la ora 22:00, la concertul caritabil pentru Ioan susținut de BENETONE Band. Banii care se vor strânge din vânzarea biletelor, precum și din donațiile individuale care se vor putea face într-o urnă disponibilă în seara evenimentului, vor fi integral dăruiți cauzei.

Prețul unui bilet de intrare este de 25 RON. Pentru rezervări puteți suna la numărul de telefon 0735 350 350.



Atunci când ai norocul să îți fie dăruit un talent trebuie să știi că e neprețuit și că este datoria ta morală de a returna lumii ceva în schimb. Așa am gândit în urmă cu 3 ani când ne-am promis că nu vom uita ce înseamnă muzica pentru noi și ne vom folosi de acest talent pentru a face bine. De atunci, în fiecare an, am susținut cel puțin un concert caritabil. Am reacționat de fiecare dată când ni s-a cerut, dar am păstrat o tradiție: de Moș Nicolae, în ziua în care toți copiii așteaptă să descopere surprizele din ghetuțe, să jucăm noi rolul darurilor de care un suflet are nevoie mai mult ca oricând. Faptul că toate cazurile în care ne-am implicat au avut o evoluție optimistă, reușind să obțină victorii în fața bolilor și a suferinței, e un semn clar pentru noi că trebuie să mergem mai departe. Succesul inițiativelor BENETONE Band a fost posibil datorită tuturor celor care ne-au susținut prin prezență, promovare, implicare.  Acestea fiind spuse, vă anunțăm că avem nevoie de voi pe 6 decembrie 2013 când, în Route 66 (Calea Victoriei, nr. 48-50), va avea loc concertul caritabil pentru IOAN, care pentru noi nu e doar "speranța chitarei clasice", cum îl numesc toți cei care îl cunosc, ci și speranța că minunile nu sunt o simplă poveste. Pentru că Ioan (sau Ioni, cum îl alintă cei apropiați) este o minune! Una care trebuie să triumfe asupra răului. Nu este o minune doar grație talentului său muzical incredibil, ci și datorită forței pe care o are la 15 ani în lupta sa cu un diagnostic îngrozitor: limfom malign Hodkins, stadiul 4, cu metastază vertebrală și compresie medulară.

Ioan a început tratamentul la o clinică din Viena și se pregătește pentru marea bătălie: transplantul de măduvă. Costurile tratamentului complet depășesc 50.000 de euro, o sumă care poate copleși ușor o mamă singură, din România. Dar Roxana, mama lui Ioni, nu s-a gândit niciun moment să renunțe, iar vocea ei a fost auzită și donațiile au început. Noi vrem să ducem povestea mai departe, până când se vor fi strâns suficienți bani pentru ca transplantul să fie posibil.

Prezența și implicarea voastră înseamnă mai mult decât o mică sumă depusă într-un cont! De ea depind pașii pe care Ioni îi mai are de parcurs pe drumul spre a-și trăi visul: să revadă Viena, de data asta pentru a cânta pe scenele care încă mai găzduiesc din magia lui Mozart, Beethoven, Hyden"¦ Åži când o va face, va cânta pentru voi toți. Dar va cânta eliberat de durerile cancerului limfatic, cele cu care a pășit în ultimul an pe scenă și în ciuda cărora a obținut 7 premii întâi. Oare de câtă tărie și iubire pentru muzică e nevoie să poți face asta?

Pentru a cunoaște mai bine cine este Ioan și pentru a fi la curent cu evoluția sa, vă invităm să urmăriți pagina noastră de Facebook unde vom pune constant informații. La apelul nostru au răspuns și de data aceasta, după cum ne-au obișnuit, prietenii de la Trupa 23, pe care îi veți vedea pe scenă ca invitați speciali pe 6 decembrie. Alături de noi mai sunt colegii lui Ioan, precum și profesorul lor, Costin Soare. Le mulțumim!

Nu uita: Muzica întărește spiritul! Iar alături de tine, poate salva o viața!


Evenimente recomandate

Top